作者：Smith Adam
出版社：ALL
格式: AZW3, DOCX, EPUB, MOBI, PDF, TXT
Avu?ia na?iunilor试读：
Adam SmithAvuţia naţiunilorEditura ALL2011Avuţia naţiunilorAdam SmithCopyright © 2011 Editura ALLEditura ALL:Bd. Constructorilor nr. 20A, et. 3,sector 6, cod 060512 – BucureştiTel.: 021 402 26 00; Fax: 021 402 26 10Departamentul distribuţie:Tel.: 021 402 26 30; 021 402 26 33Comenzi la: comenzi@all.ro, www.all.roISBN ePub: 978-606-587-036-9ISBN PDF: 978-606-587-072-7ISBN print: 978-973-571-976-0Redactor: Viorel ZaicuCoperta: Alexandru NovacAceastă carte în format digital (e-book) este protejată prin copyright şi este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sau comercializarea sub orice formă, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepseşte penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoareLectura digitală protejează mediulVersiune digitală realizată de elefant.roColecţia In nuce adună fragmente „veşnic verzi” din cultura umanităţii, împletind discursuri din artă, literatură, ştiinţe sociale şi religie care constituie, dincolo de renumele auctorial şi de valoarea pentru fiecare domeniu în parte, pilde ale înţelepciunii tuturor vremurilor.Adam Smith (1723-1790) este părintele gândirii economice moderne. În volumul de faţă au fost culese câteva dintre cele mai importante pagini din lucrarea care a marcat începuturile disciplinare ale unui domeniu pentru care astăzi se acordă Premiul Nobel, dar şi paragraful care oferă cititorului o explicaţie sintetică a conceptului pentru care autorul va rămâne în istorie: mâna invizibilă. Chiar dacă unele concepte-cheie ale teoriei gânditorului scoţian par depăşite, în esenţă observaţiile şi explicaţiile sale privitoare la natura economică a socialului rămân cât se poate de subtile şi convingătoare, reprezentând tot atâtea pietre de temelie ale teoriei ştiinţelor sociale.avuţia naţiunilor1776DESPRE DIVIZIUNEA MUNCIICele mai mari îmbunătăţiri ale forţelor productive ale muncii, ca şi cea mai mare parte a abilităţilor, priceperii şi judecăţii cu care aceste sunt orientate sau aplicate, par să fie efectele diviziunii muncii.În mersul general al societăţii efectele diviziunii muncii vor fi mai uşor de înţeles dacă ne gândim la modul în care operează în anumite manufacturi. Se presupune în general că diviziunea este dusă cel mai departe în cazurile cele mai banale; poate că nu este dusă cu adevărat mai departe decât în altele de importanţă mai mare, dar în acele manufacturi banale destinate satisfacerii nevoilor mărunte ale unui mic număr de oameni numărul lucrătorilor este în mod necesar redus, iar cei angajaţi în diferite etape ale procesului pot fi strânşi adesea în acelaşi atelier, putând sta dintr-odată sub privirile unui supraveghetor. Dimpotrivă, în manufacturile mari, destinate satisfacerii nevoilor importante ale unui număr mare de oameni, fiecare etapă a procesului presupune un număr de muncitori atât de mare, încât este imposibil ca toţi să fie strânşi în acelaşi atelier. Rareori putem vedea dintr-odată mai mulţi muncitori decât cei angajaţi într-o singură etapă de activitate. Aşadar, chiar dacă în astfel de manufacturi munca poate fi divizată cu adevărat într-un număr mult mai mare de părţi decât se întâmplă într-o manufactură de o natură mai măruntă, diviziunea nu este deloc atât de evidentă, şi în consecinţă a fost observată mai puţin.Să luăm aşadar un exemplu dintr-o manufactură absolut banală, dar una în care diviziunea muncii a fost observată adesea – aceea a acelor cu gămălie; un muncitor neînvăţat cu această treabă (pe care diviziunea muncii a transformat-o într-o ocupaţie distinctă) şi neobişnuit cu mecanismele utilizate pentru aceasta (a căror inventare a fost prilejuită probabil tot de diviziunea muncii) ar reuşi poate, străduindu-se din răsputeri, să facă un ac pe zi; cu siguranţă nu ar putea face 20. Dar, aşa cum se lucrează astăzi, nu numai că întreaga muncă este specializată, dar este şi divizată în mai multe etape, dintre care cele mai multe sunt de asemenea specializate. Un muncitor trage sârma, un altul o îndreaptă, al treilea o taie, al patrulea o ascute, iar al cincilea o presează pentru a obţine capul; obţinerea capului presupune două sau trei operaţiuni distincte; ca să zicem aşa, este o operaţiune specială, pe când şlefuirea lor este o alta; o altă operaţiune este aceea de a le ambala în hârtie. Astfel, importanta acţiune de a produce un ac este divizată în aproximativ 18 operaţiuni distincte, care, în anumite manufacturi, sunt executate fiecare de altă pereche de mâini, cu toate că în unele un singur om execută două sau trei. Am văzut o mică manufactură de acest tip în care erau angajaţi numai 10 oameni, câţiva dintre ei fiind nevoiţi aşadar să facă două sau trei operaţiuni. Dar, cu toate că erau foarte săraci, deci neacomodaţi cu instrumentele necesare, atunci când se străduiau puteau produce peste şase kilograme de ace într-o zi. Într-o jumătate de kilogram intră aproape patru mii de ace de mărime potrivită. Prin urmare, cei zece oameni puteau produce într-o zi până la 48 de mii de ace într-o zi. Deci, cum fiecare persoană face a zecea parte din 48 de mii, se poate considera că fiecare face patru mii opt sute de ace într-o zi. Însă dacă ar fi trudit fiecare separat şi independent, fără ca vreunul dintre ei să fie antrenat pentru acest tip de acţiune, cu siguranţă nu ar fi putut face doisprezece ace într-o zi; poate nici măcar unul. Altfel spus, cu siguranţă nici a două sute patruzecea parte, poate nici a patru mii opt suta parte din ceea ce pot produce ca urmare a unei diviziuni adecvate a muncii şi a combinării diferitelor operaţiuni.În fiecare meserie sau manufactură efectele diviziunii muncii sunt similare cu cele din această banală întreprindere; totuşi, în multe dintre ele munca nu poate fi împărţită prea mult, şi nici redusă la o atât de mare simplitate a operaţiunilor. Însă, în măsura în care poate fi aplicată, diviziunea muncii prilejuieşte în fiecare meserie o creştere proporţională a forţelor productive de muncă. Separarea diferitelor ocupaţii şi branşe pare să fi avut loc ca urmare a acestui avantaj. La rândul ei, şi această împărţire este dusă mai departe în ţările care se bucură de un înalt nivel al industriei şi progresului; ceea ce face un singur om într-o stare primitivă a societăţii reprezintă munca multora într-o stare mai avansată. În fiecare societate avansată fermierul nu este în general decât fermier, iar meşteşugarul este doar meşteşugar. Munca necesară pentru producerea oricărui obiect de manufactură este aproape întotdeauna divizată între mai multe perechi de mâini. În fiecare ramură a manufacturării ţesăturilor şi pânzelor, de la producătorii de in şi lână, până la înălbitori şi călcători, vopsitori şi piuari, sunt implicate foarte multe operaţiuni. Într-adevăr, natura agriculturii nu permite atât de multe împărţiri ale muncii, şi nici o separare atât de clară a unei operaţiuni de alta, cum se întâmplă în manufacturi. Este imposibil să separăm pe de-a-ntregul treaba crescătorului de animale de cea a cultivatorului de porumb, aşa cum treaba dulgherului este separată de cea a fierarului. Torcătorul este întotdeauna o altă persoană decât ţesătorul, dar plugarul, cel care grăpează, cel care însămânţează şi cel care culege porumbul sunt adesea aceeaşi persoană. Prilejul pentru aceste munci diferite ivindu-se în perioade diferite ale anului, este imposibil ca un singur om să fie angajat în mod constant în fiecare dintre ele. Imposibilitatea realizării unei astfel de separări complete a diferitelor etape ale muncii din agricultură este probabil motivul pentru care îmbunătăţirea forţelor productive din această meserie nu ţine întotdeauna pasul cu progresele realizate în manufacturi. Este drept, naţiunile cele mai înstărite îşi depăşesc vecinii, atât în agricultură cât şi în manufactură; dar ele se disting de obicei mai mult prin superioritatea în cel de-al doilea domeniu decât prin cea din primul. Pământurile lor sunt în general mai bine cultivate şi, dat fiind că sunt muncite mai bine şi se cheltuieşte mai mult cu ele, produc mai mult în raport cu fertilitatea naturală a solului. Dar această superioritate a producţiei este rareori mult mai mare în raport cu superioritatea muncii şi a cheltuielilor. În agricultură munca dintr-o ţară bogată nu este întotdeauna mai productivă decât cea dintr-o ţară săracă; sau, cel puţin, nu este niciodată atât de superioară ca productivitate cum este în manufacturi. Prin urmare, porumbul dintr-o ţară bogată nu va ajunge întotdeauna – la acelaşi nivel de calitate – pe piaţă mai ieftin decât cel dintr-o ţară săracă. La acelaşi nivel de calitate porumbul din Polonia este la fel de ieftin ca cel din Franţa, indiferent de bogăţia mult mai mare şi de progresele făcute în această ţară. În toate provinciile care îl cultivă porumbul din Franţa este la fel de bun, şi în mai toţi anii are aproape acelaşi preţ cu cel din Anglia, cu toate că, în privinţa bogăţiei şi progresului, Franţa s-ar putea să fie inferioară Angliei. Totuşi, terenurile cu porumb din Anglia sunt mai bine cultivate decât cele din Franţa, şi se spune că cele din Franţa sunt mult mai bine cultivate decât cele din Polonia. Dar, cu toate că ţara săracă, indiferent de inferioritatea culturilor, poate, într-o anumită măsură, să concureze cu cea bogată în privinţa calităţii şi preţului scăzut al porumbului, nu poate avea pretenţii la o astfel de concurenţă în domeniul manufacturilor; cel puţin nu în privinţa acelor manufacturi adecvate solului, climatului şi situaţiei ţării bogate. Mătăsurile din Franţa sunt mai bune şi mai ieftine decât cele din Anglia, pentru că manufacturile de mătase, cel puţin în condiţiile taxelor mari pentru importul de mătase brută, nu sunt atât de adecvate climatului din Anglia cum sunt celui din Franţa. Dar uneltele şi lâneturile din Anglia sunt mai presus de orice comparaţie cu cele din Franţa, şi mult mai ieftine la acelaşi nivel de calitate. Se spune că în Polonia există puţine manufacturi în afara celor inferioare înjghebate în gospodării, fără de care nicio ţară nu poate subzista.Această creştere foarte mare a cantităţii de muncă pe care, dată fiind diviziunea muncii, sunt capabili să o facă aceiaşi oameni este posibilă datorită unor circumstanţe diferite: mai întâi creşterea îndemânării fiecărui muncitor; apoi, economiei de timp pierdut în general cu trecerea de la munca de un tip la cea de alt tip; în sfârşit, inventării multor maşini care uşurează şi scurtează munca, permiţând unui singur om să facă munca mai multora.Mai întâi, creşterea îndemânării muncitorului sporeşte cantitatea de muncă pe care acesta o poate depune; iar diviziunea muncii, reducând fiecare activitate la o anumită operaţiune simplă, şi făcând din aceasta singura ocupaţie a vieţii lui, sporeşte în mod necesar dexteritatea muncitorului. Sunt sigur că un fierar obişnuit, care, deşi este învăţat să mânuiască ciocanul, nu face cuie în mod frecvent, cu greu va reuşi, atunci când va fi obligat să încerce, să facă două sau trei sute de cuie într-o zi, şi acelea foarte proaste. Un fierar care face cuie în mod frecvent, dar a cărui principală îndeletnicire nu a fost aceea de a face cuie, rareori poate face, cu o strădanie deosebită, mai mult de opt sute sau o mie de cuie într-o zi. Am văzut câţiva băieţi de nici douăzeci de ani care nu au făcut niciodată altceva decât cuie, şi care, atunci când se străduiau, puteau face fiecare aproape două mii trei sute de cuie într-o zi. Fabricarea unui cui nu este, totuşi, cea mai simplă operaţiune. Aceeaşi persoană mânuieşte foalele, aţâţă focul după nevoie, încălzeşte fierul şi forjează cuiul; pentru forjarea capului trebuie să schimbe uneltele. Diferitele operaţiuni în care este împărţită fabricarea unui cui sau a unui nasture metalic sunt toate mult mai simple, iar îndemânarea unui om care nu face decât asta în viaţă este de obicei mult mai mare. Rapiditatea cu care unele operaţiuni din aceste manufacturi sunt realizate o depăşeşte pe cea cu care cineva care nu a văzut cum se lucrează îşi imaginează că ar putea lucra mâinile unui om.În al doilea rând, avantajul obţinut prin economisirea timpului pierdut de obicei cu trecerea de la o muncă la alta este mult mai mare decât ne-am putea imagina la prima vedere. Este imposibil să treci rapid de la o muncă la alta, care se desfăşoară în alt loc şi cu unelte diferite. Un ţesător de la sat, care cultivă un teren mic, trebuie să consume destul de mult timp cu trecerea de la război la teren, iar de la teren la război. Când două munci sunt făcute în acelaşi loc pierderea de timp este, fără îndoială, mult mai mică. Totuşi, chiar şi în acest caz, ea este considerabilă. În mod normal, un om zăboveşte puţin atunci când trece de la o muncă la alta. Când se apucă de prima este rareori foarte dornic şi însufleţit; mintea nu-i stă acolo, cum se spune, şi o vreme mai degrabă îşi face de lucru decât lucrează cu adevărat. Obiceiul tărăgănării şi al detaşării lenevoase, care este natural, sau mai degrabă deprins de fiecare muncitor de la sat care este obligat să-şi schimbe munca şi uneltele la fiecare jumătate de oră, şi să lucreze în douăzeci de feluri aproape în fiecare zi, îl face pe acesta să fie încet şi leneş, incapabil de o muncă susţinută, chiar dacă împrejurările cer grabă. Prin urmare, independent de gradul lui de îndemânare, această cauză reduce considerabil cantitatea de muncă pe care este capabil să o depună.În al treilea rând, şi ultimul, fiecare trebuie să fi observat câtă muncă este uşurată şi scurtată prin apelul la maşinăria potrivită. Nu mai sunt necesare exemple. Voi menţiona prin urmare doar că inventarea tuturor acestor maşini prin care munca este uşurată şi scurtată atât de mult pare să se fi datorat la început diviziunii muncii. Este mult mai probabil ca oamenii să descopere căi mai uşoare şi mai iscusite pentru realizarea oricărui obiect atunci când întreaga lor atenţie este îndreptată spre acel singur obiect decât atunci când este răspândită către o mulţime de lucruri. Dar ca urmare a diviziunii muncii întreaga atenţie a fiecărui om ajunge să fie direcţionată în mod natural spre un obiect foarte simplu. Aşadar, este firesc să ne aşteptăm ca unul sau altul dintre cei angajaţi în diferite sectoare ale muncii să găsească repede căi mai uşoare şi mai iscusite pentru a-şi face treaba, oriunde natura acesteia permite o astfel de îmbunătăţire. O mare parte a maşinilor utilizate în manufacturile în care munca este mai împărţită au fost la început invenţii ale oamenilor de rând, care, fiind angajaţi în operaţiuni foarte simple, şi-au îndreptat în mod firesc gândurile spre găsirea unor căi mai uşoare şi mai iscusite de a le înfăptui. Oricine a umblat în mod obişnuit prin astfel de manufacturi trebuie să fi văzut în mod frecvent maşini foarte drăguţe, inventate de astfel de muncitori pentru a înlesni şi grăbi partea de muncă a fiecăruia. La primele motoare cu ardere era nevoie în mod constant de un băiat care să deschidă şi să închidă alternativ comunicarea între cazan şi cilindru, după cum pistonul urca sau cobora. Unul dintre aceşti băieţi, căruia îi plăcea să se joace cu tovarăşii lui, a observat că, dacă leagă un fir de mânerul valvei care deschidea respectiva comunicare de o altă parte a maşinii, valva se deschidea şi se închidea fără ajutorul lui, ceea ce îi lăsa libertatea de a se distra cu tovarăşii de joacă. Una dintre cele mai mari îmbunătăţiri aduse acestei maşini de la inventare încoace a fost aşadar descoperirea unui băiat care voia să se scutească de muncă.Însă cu siguranţă nu toate îmbunătăţirile aduse maşinilor sunt invenţii ale celor care au avut ocazia să folosească acele maşini. Multe îmbunătăţiri au fost realizate de ingeniozitatea celor care fabricau maşinile, atunci când voiau să le facă să devină obiectul unei anumite afaceri; iar unele au fost realizate de cei care se numesc filosofi sau oameni ai speculaţiei, a căror treabă nu este aceea de a împlini ceva, ci de a observa fiecare lucru, şi care, dată fiind preocuparea, sunt adesea capabili să combine puterile celor mai depărtate şi neasemănătoare obiecte. În progresul societăţii filosofia sau speculaţia devine, ca orice altă ocupaţie, principala sau singura treabă şi activitate a cetăţenilor dintr-o anumită clasă. De asemenea, la fel ca în cazul oricărei alte ocupaţii, este împărţită într-un număr mare de sectoare, fiecare dintre acestea dând de lucru unei anumite adunături sau clase de filosofi; iar această împărţire a activităţii în filozofie, ca şi în toate celelalte domenii, îmbunătăţeşte abilităţile şi economiseşte timp. Fiecare individ devine mai priceput în sectorul lui, în ansamblu este depusă mai multă muncă şi astfel cantitatea ştiinţei este crescută considerabil.Enorma multiplicare a producţiei tuturor acestor activităţi, ca urmare a diviziunii muncii, este cea care, într-o societate bine guvernată, dă prilejul extinderii bogăţiei până la oamenii din cele mai de jos pături. Fiecare muncitor are o cantitate mare din propria muncă de care se poate dispensa, dincolo de nevoile proprii; şi fiecare alt muncitor fiind în exact aceeaşi situaţie, el este capabil să schimbe o mare cantitate din propriile bunuri pentru o mare cantitate sau, ceea ce revine la acelaşi lucru, pentru preţul unei mari cantităţi a celorlalţi. El le furnizează din abundenţă ceea ce le trebuie, iar ei îl aprovizionează la fel de suficient cu ceea ce îi trebuie lui, aşa încât în toate păturile societăţii se răspândeşte o abundenţă generală.Uitaţi-vă la condiţiile de viaţă ale celui mai obişnuit meşteşugar sau muncitor cu ziua dintr-o ţară înfloritoare şi vă veţi da seama că numărul oamenilor a căror hărnicie a contribuit – chiar dacă într-o mică măsură – la oferirea acelor condiţii depăşeşte orice putere de calcul. De exemplu, indiferent cât de grosolană şi ordinară ar fi, haina de lână care îl acoperă pe muncitorul cu ziua este produsul eforturilor asociate ale unei mari mulţimi de muncitori. Păstorul, sortatorul, pieptănătorul sau dărăcitorul, vopsitorul, ungătorul, torcătorul, ţesătorul, croitorul şi mulţi alţii trebuie să îşi unească activităţile pentru a încheia chiar şi acest produs primitiv. În afară de asta, mulţi comercianţi şi cărăuşi au fost angajaţi în transportul materialelor de la unii dintre aceşti muncitori la alţii, care adesea trăiesc în zone foarte îndepărtate. A fost nevoie în special de comerţ şi navigaţie, de constructori de nave, marinari, pânzari, frânghieri, care au muncit pentru a aduce la un loc diferitele substanţe folosite de vopsitor, care adesea vin din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Şi ce varietate de muncă este necesară pentru a produce uneltele celui mai neînsemnat dintre aceşti muncitori! Ca să nu vorbim despre maşini mai complicate, cum ar fi nava marinarului, piua dârstarului sau chiar războiul ţesătorului, să luăm în calcul doar varietatea muncii necesare pentru crearea unei maşini simple, foarfecele cu care ciobanul tunde oile. Minerul, constructorul furnalului pentru topirea minereului, tăietorul de cherestea, arzătorul cărbunelui folosit în topitorie, cărămidarul, zidarul, oamenii care stau lângă furnal, mecanicul, forjorul, fierarul – toţi trebuie să-şi pună împreună priceperea pentru a produce foarfecele. Dacă ar fi să examinăm în acelaşi mod toate părţile diferite ale îmbrăcămintei şi mobilei din casele lor, lenjeria de proastă calitate de sub haine, încălţările care le acoperă picioarele, paturile pe care se odihnesc şi toate părţile lor componente, plita de bucătărie pe care îşi pregătesc bucatele, cărbunii pe care îi folosesc pentru asta, scoşi din măruntaiele pământului şi aduşi până la ei probabil printr-un drum lung pe mare şi pe uscat, toate celelalte ustensile din bucătărie, tot ceea ce se găseşte pe mese, cuţitele şi furculiţele, vasele de pământ sau cositorite, în care îşi împart bucatele, diferitele mâini angajate în folosirea pâinii şi a berii, ferestrele din sticlă care permit trecerea căldurii şi a luminii, dar ţin la distanţă vântul şi ploaia, cu toate cunoştinţele şi îndemânările necesare pentru pregătirea acestei invenţii minunate şi fericite, fără de care aceste părţi nordice ale lumii cu greu ar fi permis o locuire confortabilă, împreună cu uneltele diferiţilor muncitori angajaţi în producerea acestor lucruri diferite aducătoare de confort; dacă examinăm, spun, toate aceste lucruri, şi ne gândim la varietatea muncii depuse pentru fiecare dintre ele, ne vom da seama că fără ajutorul şi cooperarea multor mii, cea mai obişnuită persoană dintr-o ţară civilizată nu ar putea fi aprovizionată nici măcar cu ceea ce ne imaginăm în mod cât se poate de fals că este necesar pentru modul de viaţă simplu şi uşor întâlnit de obicei. Într-adevăr, făcând comparaţia cu luxul extravagant al celor suspuşi, acest mod de viaţă trebuie să pară, fără îndoială, foarte simplu şi uşor; şi totuşi, s-ar putea să fie adevărat că modul de viaţă al unui prinţ european nu-l depăşeşte întotdeauna pe cel al unui ţăran harnic şi cumpătat, iar modul de viaţă al acestuia din urmă îl depăşeşte pe al multor regi africani, stăpâni absoluţi ai vieţilor şi libertăţilor miilor de sclavi dezbrăcaţi.试读结束[说明：试读内容隐藏了图片]