作者：Zimmermann Silvia Irina
出版社：ALL
格式: AZW3, DOCX, EPUB, MOBI, PDF, TXT
Carmen Sylva, regina poet?. Literatura ?n serviciul coroanei试读：
Despre autoare
Foto: Kai-Otto Zimmermann, 2012Silvia Irina Zimmermann (născută în 1970 la Sibiu) a studiat la universităţile din Sibiu şi Marburg filologie germană, engleză, istoria artei şi sociologie şi este doctor în literatură germană a Universităţii din Marburg cu o teză de doctorat despre opera literară a Carmen Sylvei. A publicat mai multe cărţi despre regina poetă Elisabeta a României apărute la editura Ibidem din Stuttgart în limba germană. Pe Internet a creat mai multe site-uri despre Carmen Sylva şi despre reginele scriitoare ale României, Elisabeta şi Maria. De asemenea este iniţiatoare şi membră fondatoare a Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied (Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs).Cărţi despre regina poetă şi ediţii din opera Carmen Sylvei publicate de Silvia Irina Zimmermann, la editura germană ibidem-Verlag din Stuttgart:Die dichtende Königin. Selbstmythisierung und prodynastische Öffentlichkeitsarbeit durch Literatur (Regina poetă. Automitizare şi comunicare pro-dinastică prin literatură), 2010.Der Zauber des fernen Königreichs. Carmen Sylvas Pelesch-Märchen (Farmecul regatului îndepărtat. „Poveştile Peleşului“ de Carmen Sylva), 2011.Carmen Sylva: Gedanken einer Königin – Les pensées d’une reine (Cugetările unei regine, ediţia completă a aforismelor în germană şi franceză şi a epigramelor), 2012.Carmen Sylva: Gedanken einer Königin (Cugetările unei regine, aforisme alese), 2012.Cărţi în pregătire:Carmen Sylva: Aus Carmen Sylvas Königreich, Band I: Rumänische Märchen und Geschichten, Band II: Märchen einer Königin (Din regatul Carmen Sylvei, ediţia completă a poveştilor; volumul I: Poveşti şi povestiri româneşti, volumul II: Poveştile unei regine), apare în 2013, la editura germană ibidem-Verlag din Stuttgart.Carmen Sylva: Pelesch-Märchen (Poveştile Peleşului), apare în 2013.Mulţumiri
Studiul meu despre activitatea de scriitoare a Carmen Sylvei şi bibliografia detaliată au apărut în limba germană sub forma unei teze de doctorat la Universitatea din Marburg, în ediţie digitală la Universitätsbibliothek Marburg în 2003, precum şi în 2010 la editura Ibidem din Stuttgart. Pentru permisiunea de a publica în această carte părţi din lucrarea mea, în traducere românească, aduc mulţumiri editurii Ibidem, în special directorului său, domnului Christian Schön.Mulţumesc de asemenea tuturor celor care au contribuit la varianta în limba română a acestei cărţi, şi îndeosebi doresc să exprim întreaga mea gratitudine şi recunoştinţă:– A.S.S. Principelui Carl zu Wied şi domnului dr. Hans-Jürgen Krüger, şeful Arhivei Princiare de Wied din Neuwied, pentru sprijinul oferit cu generozitate proiectului cărţii prin permisiunea de a publica în mare parte şi pentru prima dată într-o ediţie românească material fotografic despre Carmen Sylva din Arhiva Princiară de Wied,– A.S.R. Principelui Radu al României pentru deosebita onoare acordată de a scrie o prefaţă acestei cărţi,– Doamnei dr. Bianca Bican pentru prietenie şi încurajare, precum şi pentru schimbul de păreri şi informaţii profesionale atât de utile,– Domnului Viorel Zaicu de la Editura All din Bucureşti pentru includerea acestei cărţi despre Carmen Sylva în programul editorial, seria „Coroana României“, doamnei Monica Livia Grigore pentru profesionalismul traducerii din germană în română, doamnei Olimpia Novicov pentru redactarea atentă a acestei cărţi şi pentru sugestiile transmise, precum şi întregii echipe editoriale pentru realizarea cărţii.Pentru sprijinul neîntrerupt şi încurajare mulţumesc familiei mele şi în special părinţilor mei, Maria Silvia şi Nicolae Rada, care acum au în sfârşit ocazia de a citi textul în limba română şi cărora le dedic această carte cu mulţumiri din toată inima. Lui Kai-Otto şi lui Robert le mulţumesc pentru iubirea, răbdarea, încurajarea şi sprijinul oferit. Pentru nenumăratele discuţii comune, pentru ajutorul constant acordat în căutarea materialului bibliografic în arhive şi biblioteci, şi mai ales pentru că este mereu alături de mine, îi mulţumesc soţului meu Kai-Otto Zimmermann din toată inima.Dr. Silvia Irina Zimmermann Părinţilor meiElisabeta, Regina României
Prefaţă de A.S.R. Principele Radu al României
Sunt bucuros ori de câte ori aflu că a fost publicată o nouă carte despre Regina Elisabeta a României. Om de cultură de înaltă clasă, erudită şi talentată, Elisabeta rămâne unul dintre cele mai vibrante modele pentru spiritualitatea Uniunii Europene. Din păcate, puţini sunt astăzi cei care înţeleg rolul binefăcător al modelului în societate, cred în puterea exemplului personal şi admiră devotamentul discret al liderilor atipici.Evocând complexitatea prezenţei publice a Reginei Elisabeta, este lesne de apreciat extraordinara modernitate, lipsa de prejudecată şi, mai ales, viziunea Suveranei.Elisabeta, prima regină a României, a petrecut în ţara ei de adopţie 49 de ani, s-a identificat cu poporul ei şi a contribuit la împlinirea lui culturală. A fost inteligentă şi cultivată, a scris cu distincţie şi cu avânt romantic, a fost o bună vorbitoare a multor limbi străine.A produs creaţii literare cu aceeaşi uşurinţă în germană, franceză, engleză şi română. A tradus în limba germană poezii de Mihai Eminescu. Pentru o parte dintre scrierile ei a avut colaborarea doamnei sale de companie, Mite Kremnitz. Protectoare a artelor şi pasionată de pictură, uneori regina şi-a ilustrat singură volumele cu desene. Scrierile Reginei Elisabeta depăşesc cincizeci de volume.Regina Elisabeta a avut o neobosită activitate caritativă. A urmărit cu bunătate şi discreţie o sumedenie de instituţii de binefacere şi le-a ajutat nemijlocit. Una dintre ele, îndeosebi, rămâne exemplară pentru caracterul ei modern şi umanitar: Aşezământul Vatra Luminoasă. Instituţia, dedicată ajutorării celor fără vedere, a devenit în timp atât de cunoscută şi de apreciată, încât întreg cartierul i-a luat numele, iar identitatea sa a supravieţuit comunismului, astăzi fiind una dintre cele mai pitoreşti şi mai bine conservate arhitectural zone din capitală. Însăşi clădirea aşezământului a rămas neatinsă în ani. Doar statuia de marmură albă a reginei, din faţa clădirii principale, a fost sfărâmată. Urmaşii operei ei de binefacere doresc, însă, punerea pe soclu a unei noi statui, replică a originalului.Acum, când intrarea României în Uniunea Europeană pare o ispravă masculină, să ne gândim o clipă la una dintre cele mai europene figuri printre liderii români, ce se întâmpla să fie o femeie.Când Elisabeta a venit la Bucureşti, în noiembrie 1869, ştia, probabil, doar câteva cuvinte în limba română. După un deceniu, în anul 1878, începea tălmăcirea versurilor lui Eminescu în limbile de mare circulaţie ale lumii. Este autoarea a peste cincizeci de volume, dintre care multe au fost hărăzite punerii versurilor populare româneşti sau ale lui Alecsandri şi Eminescu în sunetele altor limbi. În anul 1874 îşi pierde singurul copil, pe Principesa Maria care, înainte de a muri, la vârsta de patru ani, îi spune: „Mamă, aş vrea să călăresc odată pe o stea.“ În 1876, la temelia construcţiei Peleşului, în prezenţa constructorilor, Carol I şi Elisabeta au zidit o poezie semnată de regină.Regina poetă i-a tradus lui Eminescu mai întâi Melancolie, primele versuri eminesciene traduse vreodată. Despre unica întâlnire cu poetul, regina spunea în jurnalul ei:„Eminescu ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-o altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici. (…) Avea pe chip acel vag surâs crispat şi copilăresc ce se zăreşte pe portretul lui Shelley. (…) Eminescu se amuza deşirând fraze şi sonorităţi verbale. Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes; mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova lui natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri.“Regina îl serveşte chiar ea cu o ceaşcă de ceai, pe care poetul o primeşte cu stângăcie, însă cu blândeţe:„A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile.Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare.În toată viaţa mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci», a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. Regina unei ţări s-a înălţat, spre cinstea ei, până la regele poeziei româneşti…“Carmen Sylva a fost distinsă în 1888 cu premiul Academiei Franceze şi a devenit, în 1890, membră de onoare a Academiei Române.În martie 1898, îl cunoaşte pe tânărul George Enescu pe care îl numeşte „copilul meu de suflet“; până în 1914, Enescu merge la Sinaia în fiecare vară. Saloanele de la Peleş au ascultat de multe ori piese muzicale interpretate de duetul regina Elisabeta – pian – şi George Enescu – vioară.La 18 februarie 1916, la ora opt şi treizeci de minute, dimineaţa, Elisabeta moare la Bucureşti, în urma unei duble pneumonii. Avea şaptezeci şi doi de ani. A fost înmormântată alături de Carol I, la Curtea de Argeş.Regina Elisabeta scria: „Puţini sunt aceia care să se fi bucurat atât de mult ca mine când am împlinit şaizeci de ani. Când eram de douăzeci de ani doream cu ardoare să fiu de şaizeci. Mi se părea că această vârstă e limanul desăvârşit al liniştii şi păcii şi că atunci viaţa, care a început pentru mine foarte viforoasă, ar trebui să se netezească şi să oglindească numai în culori strălucite cel mai frumos apus de soare. Dar viaţa rămâne de cele mai multe ori întunecată şi plină de enigme până la sfârşit. Nu viaţa se netezeşte, ci sufletul.“Carmen Sylva – Regina poetă
Regina Elisabeta a României, născută Prinţesă de Wied (1843 – 1916)Introducere
„Meseria de suverană nu cere decât trei calităţi: frumuseţea, 1bunătatea şi fecunditatea.“ Astfel îşi aprecia o regină la sfârşitul secolului al XIX-lea poziţia socială şi aşteptările referitoare la statutul său. Autoarea acestei cugetări nu este alta decât regina Elisabeta a României, o prinţesă renană din Casa Princiară Wied, cea care din timpul vieţii a devenit cunoscută întregii Europe sub pseudonimul „Carmen Sylva“ prin activitatea ei de scriitoare. Dar cine a fost regina Elisabeta a României şi de ce a apărut în faţa publicului şi în calitate de scriitoare? Care au fost intenţiile ei şi ce valori şi-a propus să atingă prin activitatea sa literară?Elisabeth Pauline Ottilie Luise, prinţesă de Wied, s-a născut în 29 decembrie 1843 la Neuwied, fiind fiica cea mare a prinţului Hermann de Wied şi a soţiei acestuia, prinţesa Marie de Wied, născută prinţesă de Nassau. Educaţia intensă şi neobişnuită în acea epocă, oferită tinerei prinţese în diverse specialităţi umaniste şi ştiinţele naturii (istorie, istoria artei, istoria religiei, muzică, matematică, fizică), deprinderea mai multor limbi străine, precum şi perioadele de şedere la curţile europene aveau un scop extrem de pragmatic: căsătoria 2prinţesei cu moştenitorul unui tron sau cu un rege. De asemenea, prinţesa Marie de Wied, mama Elisabetei, a obişnuit-o încă din fragedă tinereţe cu acţiunile de caritate care se desfăşurau în ţinutul Wied. În noiembrie 1869 prinţesa Elisabeta s-a căsătorit cu Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care din 1866 devenise domnitorul Principatelor Române Unite şi de atunci a trăit la Curtea de la Bucureşti. Primii ani de domnie ai perechii princiare, începând din 1870 şi în anii următori, au fost marcaţi de o puternică atmosferă antidinastică, antigermană şi francofilă care se înstăpânise în capitala românească, dar care, după anul 1880, după cucerirea independenţei şi ridicarea României la rang de regat, a devenit mai moderată.Singurul vlăstar al perechii regale, principesa Maria, a murit în anul 1874 la vârsta de trei ani, de difterie şi febră provocată de scarlatină, de care se molipsise în timpul unei vizite făcute împreună cu doamna Elisabeta la o casă de orfani din Bucureşti. Elisabeta a căzut în depresie în urma morţii principesei Maria, şi din acel moment s-a aflat permanent sub presiunea consolidării dinastiei printr-un moştenitor al tronului. În pofida tuturor speranţelor şi tratamentelor urmate de ea, perechea princiară nu a avut urmaşi.Elisabeta a încercat să compenseze „pierderea imaginii“ cauzate de lipsa unui moştenitor prin implicarea sa exemplară în rolul de figură maternă a poporului şi ca ambasadoare culturală, făcând cunoscut regatul României în străinătate. Încă din anul 1870 Elisabeta a întemeiat prima Asociaţie pentru sărmani, precum şi o societate (dar de scurtă durată) destinată traducerii cărţilor pentru copii din limba franceză în limba română, dedicându-se şi mai intens operelor de binefacere.În timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878), la care au participat şi trupe române, prinţesa a cerut doamnelor din înalta societate a României, făcând ea însăşi primul pas, ajutor material şi mai ales implicare personală în îngrijirea soldaţilor răniţi. După victoria Rusiei asupra Imperiului Otoman, la care trupele române sub conducerea principelui Carol au avut un rol decisiv, în anul 1881 România a fost declarată regat independent faţă de Imperiul Otoman. În acelaşi an, reginei Elisabeta i s-a acordat titlul de membru de onoare al Academiei Române (în domeniul literar). Ca regină a României, Elisabeta s-a implicat în mod consecvent în munca de caritate şi în promovarea femeilor, în susţinerea şi recunoaşterea culturii şi artei româneşti şi cu precădere a propriei activităţi de scriitoare.Strădaniile Elisabetei de după 1880 de a asigura un moştenitor la tronul României au eşuat. Implicarea sa în 1891 în strategia politică de căsătorie a urmaşilor la tron şi efortul depus pentru a-i cununa în secret pe Ferdinand, urmaşul la tron, cu Elena Văcărescu, una dintre domnişoarele ei de onoare, au avut însă urmări grave pentru regină. Logodna încheiată în secret a fost anulată, iar reginei i s-a impus să se separe de domnişoara ei de onoare. Faptul că reginei i se părea în continuare avantajoasă căsătoria lui Ferdinand cu una dintre fiicele boierilor români şi nu voia să se despartă de Elena Văcărescu, a dus la exilul său neoficial (1891-1894), preluat în presa românească cu termenul de „tratament“ al reginei „bolnave“. Elisabeta a revenit în România abia în anul 1894, după căsătoria dictată de raţiuni politice a moştenitorului tronului, Ferdinand, cu prinţesa Maria de Edinburgh, una dintre nepoatele reginei Victoria a Angliei şi a ţarului Rusiei, Alexandru al III-lea.În ultima parte a vieţii, regina Elisabeta a avut o influenţă 3covârşitoare în promovarea culturii române. În primul rând, regina a promovat muzica românească şi în special pe cea a muzicianului George Enescu, ulterior devenit celebru în Europa Occidentală, pe care îl numeşte „copilul ei sufletesc“ în dedicaţia apărută în cartea In der Lunca (În luncă), 1904. În aceeaşi măsură s-a implicat în proiecte de binefacere, în special în iniţiative pentru întrajutorarea orbilor, întemeind colonia de nevăzători „Vatra Luminoasă“ din Bucureşti. Viaţa şi influenţa acestor acţiuni ale reginei au fost prezentate în mai multe publicaţii germane şi reflectate de către regină însăşi, în povestirile ei, cum este Wie die Blinden sehen (Cum văd orbii) din volumul Märchen einer Königin (Poveştile unei regine), 1901. Importanţa activităţii de scriitoare a reginei în dimensiunea sa pro-guvernamentală şi pro-dinastică n-a fost îndeajuns luată în considerare până în prezent, mai ales concepţia ei despre literatură ca instrument al comunicării şi, în cele din urmă, ca parte a „meseriei“ ei de regină a României, aşa cum o considera Elisabeta.Motivaţia de a scrie şi experienţa literară
Carmen Sylva a încercat să-şi ostoiască durerea provocată de pierderea unicului său copil în special prin scris, aşa cum proceda încă din copilărie, când îşi găsea refugiul din calea experienţelor dureroase, bolilor şi deceselor din familie şi din atmosfera uneori apăsătoare a casei părinteşti în spaţiul liric. Dacă însă, în casa părintească, Carmen Sylva şi-a ascuns talentul de scriitoare şi s-a supus fără crâcnire educaţiei severe a prinţesei-mamă, în România ea a apărut în faţa publicului din salonul său literar-muzical în calitate de scriitoare ocazională:„Abia la vârsta de treizeci şi cinci de ani am publicat pentru prima dată şi am fost determinată să fac acest lucru deoarece oamenii copiau multe dintre scrierile mele, aşa că am vrut să-i scutesc de efort şi să le uşurez munca. Aşadar am început să caut un nume în spatele căruia să mă pot ascunde, astfel încât să nu se poată 4observa cine eram.“Regina intenţiona să acţioneze ca mijlocitoare între cultura germană şi română, precum şi între cea germană şi franceză în beneficiul unei înţelegeri între respectivele popoare. Acesta a fost de exemplu scopul urmărit prin romanul epistolar Feldpost (Poşta militară), pe care l-a publicat împreună cu Mite Kremnitz, şi prin traducerea cărţii lui Pierre Loti, Pêcheur d’Islande (titlul românesc: Pescarul din Islanda), unde, în dedicaţia primei ediţii din 1885, scria: „Dacă prin această mică epopee aş reuşi să ating şi alte inimi, aşa cum mi-a fost înălţată şi a mea prin dimensiunea biblică şi puterea adevărului, dacă la unii germani cuvintele brutale «duşman de moarte» ar fi înlocuite prin frumoasele cuvinte «poporul frate», 5atunci munca mea mi-ar aduce pură bucurie.“Caracterul practic al textelor Carmen Sylvei şi orientarea cultural-politică rezultantă nu au fost supuse vreunui studiu, nici cercetate în detaliu până în prezent, dimpotrivă, biografiile referitoare la regină au repetat ideea că ea nu s-ar fi ocupat de politică, iar poezia ei ar fi cu precădere dedicată iubirii. Însă scrierile sale scot la iveală motivaţia şi eforturile de legitimare ca „regină-poetă“ cu scopul instrumentalizării conştiente şi consecvente a conceptului de literatură în serviciul Coroanei României.De aceea devine necesară revizuirea aprecierilor surprinzător de diferite dintre persoană şi opera sa (care pun în evidenţă „genialitatea“ în contrast cu „diletantismul“, imaginea de regină „naivă“ şi „străină“, pe de o parte, şi figura „maternă“ şi „angajată social“ în slujba poporului, pe de altă parte), precum şi diversele încadrări din perspectiva istoriei literaturii care o aşază pe Carmen Sylva în corelaţie cu aproape toate curentele literare ale acelor vremuri.Nota caracteristică a scrierilor Carmen Sylvei este dominată de combinaţia intenţionată a mijloacelor de stil naive şi intense: realismul试读结束[说明：试读内容隐藏了图片]